Activitatea organizației
Cum a contribuit organizația în domeniul său de activitate?
Banca pentru Alimente Cluj, este o organizație non-profit ce colectează și distribuie ONG-urilor partenere din județele Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud produsele pe care producătorii, importatorii, distribuitorii sau retailerii le donează. Are astfel, ca și consecință concretă, reducerea risipei alimentare și a sărăciei la nivel regional. Impactul de la înființare a fost oferirea acestui serviciu agenților economici din regiune (supermarketuri, producători locali, hypermarketuri, depozite alimentare, etc.) în așa fel încât cantitatea de alimente ce nu mai poate fi vândută să fie valorificată în alt mod. Aceștia pot dona către Banca Pentru Alimente, în baza Legii risipei alimentare 217/2016 sau a Legii sponsorizării, ceea ce este un mare plus în ceea ce privește deducerea fiscală a acestora. În această categorie de surplus intră produsele: ce prezintă erori de ambalare, etichetare și gramaj; provenite în urma activităților promoționale încheiate; care sunt consumate doar într-o anumită perioadă a anului; rămase în urma schimbării strategiei de marketing; aflate în apropierea datei de scadență; alte produse de care proprietarii nu mai au nevoie din diverse motive, dar sunt bune pentru consum sau utilizare. Asociația este un sprijin pentru ONG-urile din regiune care au posibilitatea de a primi alimente bune de consum pentru beneficiarii lor (persoane cu dizabilități fizice sau psihice, persoane fără adăpost, familii la limita sărăciei, persoane în risc de excluziune socială, copii sau vârstnici în situații vulnerabile, persoane cu dependențe de substanțe, refugiati, etc.). Banca Pentru Alimente Cluj își dorește ca aceștia să nu mai aibă grija alimentației. Astfel, proiectul funcționează ca și un liant sau o punte de legătură între cele două părți (agenți economici care au surplus și asociațiile non-guvernamentale ce au în grijă persoane aflate în nevoie). Acest aspect ajută foarte mult și în situații de criză, Banca Pentru Alimente având un rol extrem de important de colectare, distribuire, centralizare și sprijin. Au colectat și distribuit hrană pentru refugiații ucraineni încă din martie 2022. În cazul cutremurului din Turcia și Siria, din 2023, Banca Regională pentru Alimente Cluj a oferit produse alimentare asociațiilor care au trimis mai departe hrana persoanelor afectate din Turcia. Alte situații de urgență în care Banca Regională pentru Alimente Cluj a intervenit în iulie-august 2021: inundații Roșia Montană, Ocoliș, Ocolișel, Runcu, Lunca Largă.
De ce considerați că ar trebui să fiți premiați de comunitate?
Prin activitățile desfășurate la Banca Pentru Alimente, asociația scade numărul persoanelor aflate în dificultate prin oferirea de hrană. Cantitatea de alimente care ajunge la risipă din sectorul alimentar este și ea minimizată. Nevoia unui astfel de concept în România a motivat și schimbarea legislației în așa fel încât să ajute băncile pentru alimente, furnizorii de produse și organizațiile beneficiare legal în procesul de predare-primire. Știind de existență băncii pentru alimente, s-a creat și o mai mare motivație pentru înființarea mai multor organizații non-guvernamentale care să ajute persoanele în nevoie, știind că pot avea partea de alimente din partea băncii. Prin campaniile de comunicare și proiecte punctuale de educație, au ajutat și la reducerea risipei la nivelul consumatorului direct prin conștientizare a inițiativei și diferite ateliere. Educația oferită comunității pe domeniul risipei alimentare (în școli sau companii) a oferit metode practice de reducere a risipei, a oferit rețete inovative cu scopul reducerii risipei și a motivat crearea unor sisteme de compost și atenție mai mare la mâncarea din gospodărie. Rezultatele asociației: – Alimente colectate de la înființare până în 2023: 3.213 tone – Porții de hrană echivalente cantității salvate: 6.426.000 – Număr organizații non-guvernamentale partenere: peste 200 – Alimente colectate în 2022: 1.128 tone – Alimente colectate în 2023: 1.116 tone – Alimente colectate în 2024 (ian – sept): 998 tone – Număr ateliere educație în școli 2024 (inclusiv octombrie): 11 – Număr elevi/studenți formați 2024 (inclusiv octombrie): 439 Testimoniale: “Banca Pentru Alimente ne este de mare ajutor deoarece în organizația noastră, care se ocupă special cu oameni cu dependențe, sunt mulți tineri care de mult timp nu au mai gustat un desert sau un iaurt. Prin acest intermediu putem și noi să ajutăm pe alții.” – Asociația Teen Challenge “În aceste vremuri grele, am întâlnit oameni cărora li s-au umplut ochii de lacrimi în momentul în care le-am pus în brațe pachetul cu produse de la banca pentru alimente. Au spus: Asemenea bunătăți n-am mâncat de ani de zile.” – Asociația Down Centrul Educațional Raluca Nevoia unei bănci pentru alimente într-o comunitate este foarte clară. Daca ea nu ar exista, risipa ar fi mai mare iar mai mulți oameni nu ar avea acces la hrană. Merită sa fie premiat o astfel de inițiativă deoarece ajută comunitatea pe două părți și susține extrem de mult prosperitatea unei comunități. Elevează comunitatea prin educarea ei și oferind accesul și dreptul de bază la hrană.
Care sunt proiectele/activitățile inițiate de echipa de voluntari?
1. Ateliere de educație pentru combaterea risipei alimentare cu ocazia Săptămânii Verzi și Săptămânii Altfel: Voluntarii asociației merg în școli/licee/universități și susțin ateliere de educație pentru elevi și studenți. – Conținutul atelierelor: despre conceptul Banca Pentru Alimente (definiție și impact), despre risipa alimentară (definiție, cauze, efecte, metode de reducere), despre compost (definiție, metode de implementare) – 2023 – 12 ateliere – 2024 – 7 ateliere, 216 elevi
2. Colecta Națională de Alimente de Paște (2023 si 2024) și de Crăciun (2023): Cea mai mare campanie de solidaritate la nivel național, cu un impact semnificativ în viața celor în nevoie. În toate magazinele implicate în campanie sunt amplasate cutii speciale, după casele de marcat, unde clienții pot face un gest concret de solidaritate, achiziționând și donând alimente de bază neperisabile. Ei află de la voluntarii prezenți la intrarea în magazine, pe culoarele acestora, precum și lângă cutiile unde se strâng alimentele despre această campanie și despre cum pot sprijini pe cei vulnerabili. Fiecare aliment achiziționat din magazin și donat ajunge apoi, prin organizațiile partenere ale Băncii regionale pentru Alimente, pe masa celor care au mai mare nevoie. Voluntarii sunt astfel inima campaniei de colectare, ei fiind legătura directă dintre generozitatea comunității și persoanele care au mai mare nevoie de ajutor. Rezultatele Băncii Pentru Alimente Cluj la Colecta Națională de Paște 2024: – 4 județe – 88 magazine – 67 ONG-uri partenere implicate – 665 voluntari – 73,8 tone de alimente colectate – 147.602 porții de hrană echivalente cantității de alimente donate
3. Implicarea în activitatea zilnică a Băncii Pentru Alimente Cluj: Voluntarii sunt implicați în activitățile de sortare a alimentelor sau pregătire a documentelor necesare pentru procesul de distribuire a alimentelor donate la Banca Pentru Alimente. Ori de câte ori este un volum de muncă mai mare și echipa are nevoie de sprijin, aceștia se implică atunci când timpul le dispune.
Dorești să mai adaugi ceva?
Pe lângă activitatea zilnică, Banca Pentru Alimente Cluj desfășură și diferite evenimente. Evenimente de gătit din alimente salvate de la risipă („De la Risipă la Delicii”) sau evenimente cu partenerii Băncii Pentru Alimente Cluj pentru a sărbători rezultatele realizate împreună („Gala Recunoștinței”). Colecta Națională de alimente este de asemenea o campanie de mare impact pentru comunitate (cu lanțurile de supermarketuri partenere cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun). Se mai pot menționa și activitățile de voluntariat corporatist, în care angajații companiilor vin să vadă la fața locului cum produse în surplus ajung la depozitul Banca Pentru Alimente Cluj și sunt salvate de la risipă, ajungând la cei în nevoie. Angajații vin la activități de sortare de alimente sau chiar la gătit, în bucătăriile asociaților partenere.
Despre organizație
Număr voluntari: 35
An înființare: 2018
Prezență media