Despre contribuția voluntarului
Cum a contribuit voluntarul în domeniul său de activitate?
În urmă cu 10 ani, Tudor Elvis Florin, și-a început procesul de implicare, dăruire și pasiune în dezvoltarea comunității tinerilor din întreaga țară. A organizat peste 250 de proiecte prin care a contribuit la consolidarea comunității ca un întreg, la integrarea majorității în societate și la obiectivele de Dezvoltare Durabilă.
Alături de numeroși sponsori și parteneri a reușit să aducă zâmbetul pe fața multor oameni. Toate aceste lucruri minunate nu puteau fi făcute fară ajutorul celor peste 2000 de voluntari SMILE: implicați, vigilenți și dăruiți comunității.
În ciuda greutăților pe care le-a întâlnit pe parcursul acestor ani, nu s-a lăsat demoralizat și a reușit să facă cunoscut numele asociației în toată țara.
De ce considerați că ar trebui să fiți premiați de comunitate?
Datorită activității sale impecabile în dezvoltarea comunității, miilor de donații pentru persoanele din medii defavorizate, organizarea de concerte caritabile și tabere pentru dezvoltarea personală. De asemenea, a motivat mulți tineri să-și urmeze visurile și i-a îndrumat pe calea potrivită.
Care sunt proiectele și activitățile în care s-a implicat voluntarul?
Proiectele realizate de Tudor Elvis Florin:
– Gala Voluntarilor( 2 februarie 2023)
– Concert caritabil pentru Victor, un băiat care suferă de amiotrofie musculară spinală, organizat în Rm. Vâlcea
-Sărbătorirea la nivelul fiecărei filiale(Arad, Alba Iulia, Pitești, Piatra Neamț, Ploiești, Focșani, Sibiu, Vâlcea, Târgu Jiu, Drăgășani) a Zilei Epilepsiei sărbătorită pe 26 martie 2023-2024
– Sărbătorirea la nivelul fiecărei filiale a Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului 2 aprilie 2023-2024
– Organizarea campaniei naționale „Lumină în suflet” ediția a V-a și a VI-a (10 aprilie-25 aprilie 2023-2024) unde s-au strâns peste 5000 de donații de haine, produse igienico-sanitare, alimente neperisabile, jucării pentru familiile din medii defavorizate
– Sărbătorirea Zilei Planetei(25 aprilie 2023-2024) prin campania națională Ecoday unde s-au realizat acțiuni de ecologizare la nivel național
– Ziua Dansului(29 aprilie 2023-2024) constă într-o activitate pentru promovarea dansului prin organizarea unor evenimente în cadrul fiecărei filiale din țară
-Festivalul „Deep Forest Fest”(12-14 iulie 2023-2024)
– Tabăra corturi din Brezoi(21-25 2023) pentru voluntari unde le-a fost asigurată cazarea și restul necesităților
– A fost partener al festivalului „We love music”(15-17 august 2023-2024)
– Campania „Back to School”(25 aug-8 sept 2023-2024) este o campanie caritabilă pentru strângerea de donații sub formă de rechizite școlare necesare începerii anului școlar a copiilor fără posibilități
– Primul eveniment TedX din județul Argeș: „TedX Lunca Argeșului Youth- Disconnect from the usual” (9 Sept)
-Shoebox ediția a VII-a (6 noi-15 dec 2023)
este o campanie națională caritabilă în cadrul căreia se donează într-o cutie de pantofi: haine, produse igienico-sanitare, alimente neperisabile, jucării
– Ziua Micilor Sportivi( 10 sept 2023) un eveniment organizat în filialele: Vâlcea, Pitești, Focșani pentru promovarea sportului in rândul tinerilor
– Parteneriat cu festivalul „Bucurie în mișcare”
– Tabăra de corturi de la Bărbătești(25-29 iulie 2024)
Dorești să mai adaugi ceva?
–
Despre voluntar
Numărul de ore de voluntariat: 1000 ore
Vechimea în organizație: 10 ani
Nominalizator
Asociația Smile