Asociatia Eu, tu si ei Focsani / Echipa lui Cărțilă din programul c@rte in sate

Activitatea organizației

Cum a contribuit organizația în domeniul său de activitate?

În România, există copii care nu au ținut în mână o carte. Din păcate prea mulți nu înțeleg ceea ce citesc. Potrivit ultimelor rezultate de la testele PISA, 42% dintre elevii nu pot identifica ideea principală dintr-un text de lungime moderată. Situația cea mai gravă este în comunitățile rurale mai îndepărtate de orașe. Fără ajutor, acești copii se pierd de tot în mijlocul unei societăți indiferente. Pentru că, atunci când locuiești într-o casă de lut la margine de pădure și pleci la școală pe un drum de pământ, când trebuie să muncești mai toată ziua pe lângă gospodărie ca să ai minimul necesar supraviețuirii, cartea e un obiect fără vreo însemnătate. Mica lume care te înconjoară sunt universul și grijile ei nasc imperativele care îți ghidează implacabil viața. Înspre sărăcie și necunoaștere. Astfel că am creat pe lângă Asociația “Eu, tu și ei” Focșani un program de voluntariat educațional, complementar școlii, care să apropie copiii de citit, cu dragoste, atenție, chiar acolo unde sunt ei, pe ulițele satelor. Pentru asta, cu predilecție din rândul adolescenților, atragem și formăm an de an voluntari povestași capabili să transforme cartea în instrument de dialog, să dăm glas poveștilor și încredere copiilor. “Carte în sate” le deschide tuturor o fereastră către lume, le dăruiește copiilor o șansă în plus să reușească în viață, le duce speranța că pot învăța chiar într-un mediu potrivnic, le dă voce pentru a-și crea propriile povești pentru un mâine mai bun. Și facem asta de 7 ani, cu succes. În vatra satelor, ca în Poiana lui Iocan, copii vin pentru a se bucura împreună. Timizi la început, ei capătă treptat curaj și încredere în sine, se simt prețuiți și valorizați- un sentiment rareori îndreptat înspre ei-, se deschid către lumea visurilor întocmai ca o carte ce așteaptă să fie răsfoită. Ascultă povești citite frumos pentru ei și le “sorb” apoi înțelesul, ei citesc și își spun propriile povești, mânâncă ciocolată, beau ceai sau limonadă, și învață prin joc și joacă. Înarmați cu generozitate și compasiune, pe jos, cu bicicleta, cu mașina sau cu căruța, voluntarii povestași au dus valiza cu povești în zeci de comunități vulnerabile la sărăcie, unde nu există biblioteci și nici alte oportunități educaționale sau culturale pe durata vacanțelor sau la sfârșit de săptâmână. Oferim astfel un remediu pentru afecțiunile lumii noastre, dăruind timp copiilor uitați de autorități și chiar de părinți. Copiii nu au primit de la povestașii noștri doar cărți (pentru unii prima carte) ci au văzut cu ochișorii lor că există o lume alternativă la manele, jocuri de noroc, false modele și „cultură de tip TikTok”. Organizăm tabere, deschidem minibiblioteci în biserici, magazine sau ferestrele unor case și le punem în vedere drumuri diverse pe care să pășească în viață. În 7 ani, Carte în sate a organizat sute de ateliere de povești, 30 tabere de lectură/școli de vară, a înființat zeci biblioteci și a donat peste 30.000 cărți încurajand copiii să citească și să gândească. Ajutăm copiii cu dificultăţi de citire pentru a recupera decalajele accumulate. Dincolo de cifre, pregătim fiecare întâlnire și alegem cărțile cu grijă, mizând pe mesaj, pe bogăția estetică și lingvistică, povestea fiind calea care ne conduce către mințile și inimile de copil. La Carte în sate ne jucăm, desenăm, cântăm și dansăm, ne folosim de carte pentru a genera emoții și relații, empatie și gând cald comun. Pentru că orice viață “plină” … începe cu deschiderea unei cărți bune.

De ce considerați că ar trebui să fiți premiați de comunitate? 

Când în spațiul public se spunea blazat că în ziua de azi copiii nu mai citesc dar puțini făceau ceva concret, o mână de oameni inimoși, pe care i-am atras ca voluntari în urma unui anunț publicat în ziar, porneau la drum cu o valiză-bibliotecă pentru întâlniri între COPII și CĂRȚI. În România rurală am descoperit realități triste: copiii nu au cărți și din ce în ce mai mulți nu știu să le citească. Există copii care ascultă exclusiv manele, aruncă puținii bani pe chipsuri, energizante și jocuri de noroc, imediat ce au ieșit din școala în care biblioteca are lacăt pe ușă iar, toaleta este, cel mai probabil, în fund de curte ori nu are apă curentă. Am creat pe lângă Asociația “Eu, tu și ei” Focșani un program educațional complementar școlii care apropie copiii de citit, cu dragoste, atenție, acolo unde sunt ei, pe ulițele satelor. Atragem și formăm an de an voluntari povestași (elevi de liceu, studenti, profesori) capabili să transforme cartea în instrument de dialog, dăm glas poveștilor și încredere copiilor. c@rte în sate le dăruiește copiilor TIMP și cărți de luat acasă, le duce SPERANȚĂ, le dă VOCE pentru a-și crea propriile PoVești pentru un mâine mai bun. Și facem asta de 7 ani. De ce mergem cu Carte în Sate? În România, există copii care nu au ținut în mână o carte. Potrivit ultimelor rezultate de la testele PISA, 42% dintre elevii nu pot identifica ideea principală dintr-un text de lungime moderată. Situația cea mai gravă este în comunitățile rurale mai îndepărtate de orașe. Am pornit la drum cu gândul că acești copii se pierd de tot fără ajutor. Pentru că, atunci când locuiești într-o casă de lut, la margine de pădure și pleci la scoală pe drum de pământ, verbul a ști te poate duce la lumină. c@rte în sate a fost la început un proiect de o vară, dar am realizat că intervenția noastră este necesară, uneori chiar decisivă. Am devenit în 2020 program de sprijin educațional care aduce împreună voluntari și profesioniști din Cultură și Educație, alături de lideri locali pentru a schimba ceva într-o țară în care jumătate dintre elevi de 15 ani sunt considerați analfabeți funcțional. Le lipsesc competențele de bază la citit, scris și socotit. În ultimii 7 ani am dezvoltat cele mai complex program de voluntariat pentru adolescenti din județul Vrancea. Ei sunt povestașii cu care ducem cartea în sate pe care ii formăm anual pentru a deveni animatori culturali pentru copiii din sate. Încheiem contracte de voluntariat si urmam toate etapele cerute de Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România. Pentru că mergem împreună în comunități rurale vulnerabile,uneori izolate din punct de vedere geografic, voluntarii noștri beneficiază de curs de prim ajutor dar și de sprijin psihologic si educational, astfel încât să gestioneze situații dintre cele mai diverse. Pentru că oferim experiențe relevante de învățare pentru liceeni și studenți, aceștia au format o comunitate și lucrează excelent împreună. c@rte în sate deservește acum in jur de 25 de comunități rurale și lucrează cu peste 500 de copii anual. În ultimii ani, am fost martorii ai evoluției a mii de elevi înțelegând cu adevărat ce înseamnă să investești în Educație, Lectură, în Cultură. Ce facem este să ducem CARTEA potrivită, povestea citită cu voce tare și puterea educației în sate vulnerabile, fără școli și biblioteci. Dacă școli există, adulții care au în grijă educație se confruntă cu multiple alte provocări. Pentru că la început unii copii fugeau de citit, a trebuit să fim creativi, să oferim mici stimulente și să ne folosim de diferite forme de artă pentru a-i atrage. Cuvântul cARTE ne-a făcut să ne folosim de muzică, dans, desen, film și povestit pentru a ne apropia copiii. Am învățat din fiecare întâlnire cu copiii și proiectul a crescut cu ajutorul voluntarilor povestași care au oferit TIMP și au motivat mii de copii să înțeleagă litera și spiritul textului. Acum organizăm tabere în vatra satelor, deschidem minibiblioteci în biserici, magazine sau ferestrele unor case și le oferim alternative și modele de urmat în viață. Avem și un concurs de scriere creativă care oferă voce copiilor buni, aflat acum la a IV-a editie. 

Care sunt proiectele/activitățile inițiate de echipa de voluntari?

În anul 2024 am organizat șase tabere de dezvoltare personală prin lectură și arta povestirii pentru copii din comunitati rurale dezavantajate din judetele Vrancea si Galați, in comuna Valea Sarii, Argea din comuna Plosucteni, Namoloasa din judetul Galati, Spulber din judetul Vrancea, Serbanesti din comuna Corbita si Marasti din comuna Racoasa, precum și 30 de ateliere de lectură în care am implicat întreaga echipă de voluntari povestași. De asemenea, prin colectele de carte efectuate în Focșani și București am reușit să adunăm în jur de o mie de cărți pentru copiii și adolescenți, care s-au transformat în cinci colțuri de lectură deschise în comunităși rurale vulnerabile, cum ar fi în satul Mărăști, comuna Răcoasa, satul Prahuda, comuna Paltin, satul Păulești, satul Păvălari, din comuna Spulber, precum și un alt colț de lectură în comuna Străoane, toate din judetul Vrancea. Lucrăm în această perioadă pentru crearea unei bănci de carte, care să deservească profesori și elevi din medii vulnerabile și strângem fonduri pentru crearea unui centru educațional mobil pentru a ajunge la mai mulți copii și a scoate “N-ul” din expresia “N-a avut cine să mă învețe!”. Este o ambulanță a Educației pentru o Românie care se vrea educată. Detalii despre viitoarea banca de carte a programului #CarteÎnSate aveti aici: https://carteinsate.ro/chestionar-banca-de-carte/ Detalii despre proiectul Scoala pe roti, derulat de echipa noastra de voluntari aveti aici https://carteinsate.ro/scoalaperoti-centru-educational-mobil-pentru-copiii-din-sate/ Detalii despre editia de anul acesta a Concursului de scriere creativa pentru copiii din sate „Prietenii lui Cărțilă ne scriu”, avand tema „Povestea mea: Ce vreau să devin în viaţă?”, veti aici https://carteinsate.ro/concurs-de-scriere-creativa-pentru-copii-povestea-mea-ce-vreau-sa-devin-in-viata/ Proiectul c@rte în sate constă, în principal, în organizarea a unei caravane de lectură în sate mici și îndepărtate de centre urbane în care sunt organizate ateliere creative, educative şi recreative pentru copii şi tineri, care au în centrul lor cartea, și în care sunt implicați, pe de o parte, specialiști si voluntari ai Asociației “Eu, tu și ei”, profesori/ scriitori, bibliotecari dar și reprezentanți ai comunității locale și lideri din comunitate, cum ar fi părinți, preoți, elevi și studenți sau fii ai satului care s-au realizat grație învățăturii. În cadrul acestui proiect ne folosim de toate formele de artă la care avem acces pentru a promova lectura și cartea (muzică, desen, teatru, pictură, dans). Am inventat un personaj de poveste, pe nume Cărțilă, care și-a format o echipă de voluntari-povestași care oferă #BucuriePrinLectură și care călătorește prin satele uitate dintre dealuri și munți cu o valiză plină cu cărți pentru a citi povești, pentru a afla povești ale copiilor și oamenilor din sate dar și pentru a crea noi povești. proiectul are ca scop apropierea copiilor atât de lumea poveștilor în mod creativ și critic, cât și de carte ca obiect, fără preconcepții sau frici, doar cu multă joacă și distracție. Practic, promovăm cititul de plăcere, fără constrâgeri și fătă teama de a face greșeli. Ne dorim ca modelul nostru de internetie sa fie recunoscut si multiplicat și în alte comunități! În 2024, eforturile noastre au fost recunoscute la nivel național cu un onorat Premiu I acordat proiectului c@rte în sate la Gala Națională a Societății Civile pentru modul în care am mobilizat voluntarii pentru a lucra în beneficiul copiilor din sate. Programul c@rte în sate a devenit în ultimii ani o platformă de colaborare și învățare care validează un model creativ/inovativ de intervenție. Într-o epocă a conflictelor, povestașii noștri transformă cartea în #ArmăDeInstrucțieÎnMasă pentru că doar învățând ne putem ajuta.

Dorești să mai adaugi ceva?

Va multumim pentru că doriți să scoateti in evidenta eforturile voluntarilor din Romania.

Despre organizație

Număr voluntari: 50

An înființare: 1999

Prezență media

Facebook

Instagram

Website

Facebook 2

Alte nominalizări

Asociatia NewYorkCrew

Activitatea organizației Cum a contribuit organizația în domeniul său de activitate? New York Crew este primul hub românesc axat pe sporturile outdoor, un social venture builder care își propune să…
Vezi nominalizarea

Asociația Dulapiorul cu jucarii

Activitatea organizației Cum a contribuit organizația în domeniul său de activitate? Asociația Dulapiorul cu jucarii oferă zambete copiilor din spitale. Cu ajutorul jucariilor am reusit sa-i convingem pe copii, ca…
Vezi nominalizarea