Despre contribuția voluntarului
Cum a contribuit voluntarul în domeniul său de activitate?
Implicare directă în acțiuni umanitare, strângere de fonduri, produse, implicare în inundațiile din județul Galați (11 zile), identificarea persoanelor vulnerabile și acordarea asistenței medicale.
De ce considerați că ar trebui să fiți premiați de comunitate?
Un om devotat și implicat în comunitate, a participat direct și a înființat centru de refugiați ucrainieni, la inundații centre de donații și s-a ocupat personal de distribuire.
Care sunt proiectele și activitățile în care s-a implicat voluntarul?
Diverse campanii umanitare: lunar a donat mâncare, dulciuri și alte alimente centrului de copii Sf Spiridon; lunar s-a ocupat de familii din medii defavorizate (de la mâncare până la îmbrăcămintea copiilor); implicare activă 10-11 zile la curățarea caselor în Pechea Slobozia, Cudalbi; implicarea în activități culturale și medicale la Festivalul Inimii.
Dorești să mai adaugi ceva?
Cuvintele zic totul
Despre voluntar
Numărul de ore de voluntariat: Peste 3000 de ore.
Vechimea în organizație: 4 ani
Nominalizator
Srau Galați – Asociația pentru Salvare, Recuperare și Ajutor Umanitar Galați.